Ridicare pomeți


Descriere generală

Procedura de ridicare a pomeților la clinica Novia din Cluj-Napoca 

 Clinica Novia realizează ridicarea pomeților prin următoarele metode:

Ridicarea pomeților cu acid hialuronic

Gelurile injectabile cu acid hialuronic pot fi folosite pentru atenuarea aspectului ridurilor profunde și a șanțurilor nazolabiale (dintre nas și gură), dar și pentru umplerea unor zone ale feței care în timp și-au pierdut din volum, cum ar fi zona pomeților, rezultând într-un aspect mai tineresc și o ridicare a elementelor faciale inferioare. În timpul acestei proceduri de ridicare a pomeților se pot rezolva și cearcănele și șanturile lacrimale, prin umplere. Efectul de ridicare a pomeților este bine evidențiat și durează 9-12 luni, procedura fiind de durată scurtă, aproximativ 5 minute și nedureroasă. Pacientul va simți doar o mică înțepătură la nivelul pielii și apoi se va folosi o canulă specială (un ac fără vârf).

Ridicarea pomeților cu grăsime proprie

Ridicarea pomeților cu grăsimea proprie se realizează de asemenea cu o canulă fină, grăsimea fiind recoltată cu ajutorul acesteia din alte regiuni ale corpului (în general de pe abdomen), cu anestezie locală sau sedare ușoară, se purifică și se introduce numai materialul grasos pur. Nu rămân cicatrici, deoarece punctele de acces au 1 mm. Spre deosebire de acidul hialuronic, această metodă de ridicare a pomeților nu prezintă fenomene alergice, fiind transfer de grăsime proprie. Rezultatele procedurii de ridicare a pomeților sunt temporare, dar foarte mulțumitoare. În aceeași ședință, la dorința pacientei, se poate face și liposucția zonelor de unde s-a recoltat grăsimea.

Ridicarea pomeților cu fire de suspensie

Acest procedeu are la bază utilizarea unor fire de suspensie care, pe sub piele, întind obrajii, ridică pomeții și estompează ridurile dintre gură și nas. Procedeul nu implică tăieturi sau cusături vizibile. Cu ajutorul unui dispozitiv și a unor fire speciale, se ridică pomeții până la nivelul dorit. În final, se creează o linie de semiprofil “a la Nefertiti”, care nu lasă absolut nicio urmă. În urma intervenției de ridicare a pomeților cu fire, specialiștii recomandă purtarea unui pansament timp de 3 zile. Acest tratament nu are contraindicații și este o alternativă rapidă și minim invazivă a liftingului facial.

Prețuri

Ridicare pomeți

Tratament JALUPRO 70 €